SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE TERMOFICARE GHEORGHENI
cu
sediul în Gheorgheni, Pța.
Libertății, nr. 22, jud. Harghita,
în temeiul HG 286/2011, organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată,
a funcțiilor contractuale de execuție
vacante de:
- referent de specialitate achiziții
publice – un post cu normă întreagă;
- inginer automatizări – un post cu normă întreagă;
- manager energetic – un post cu normă partială;
- funcționar în servicii de evidență contabilă (contabil primar) – un post
cu normă întreagă;
- contabil – un post cu normă întreagă.
1. Probele stabilite pentru
concurs: selecția dosarelor de înscriere, probă
scrisă, interviu.
2. Condițiile de participare
la concurs:
a. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale
Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și
domiciliul în România;
b. cunoaște limba română, scris și vorbit;
c. are capacitate deplină de exercițiu;
d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru
care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de
familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de
fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție,
care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în
care a intervenit reabilitarea.
3.
Condiții specifice:
a.
Studii superioare, absolvite cu diplomă de licență - obligatorii pentru toate posturile ;
b.
Experiență în domeniul achizițiilor publice, de minimum un an - pentru postul de referent achiziții
publice.
4.
Acte necesare înscrierii:
a.
Cerere de
înscriere la concurs adresată SPLT Gheorgheni;
b. Curriculum
vitae;
c. Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă
identitatea, potrivit legii, după caz;
d.
Copiile documentelor care să
ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor
specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea
condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția
publică, extras
REVISAL pentru experiență în domeniu doar în cazul postului
de referent achiziții publice;
e.
Cazierul
judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale
care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează.
f. Adeverință
medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel
mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al
candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate.
5.
Calendarul de desfășurare a
concursului :
a. Data până la care se pot
depune dosarele de înscriere: 28.07.2017, la Biroul de Relatii cu publicul SPLT Gheorgheni – Pta.
Libertătii, nr. 14, etaj 1, jud. Harghita;
b. Selecția dosarelor: 01.08.2017.
c. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor:01.08.2017.
i. După afișarea rezultatelor obținute la
selecția dosarelor, candidații nemulțumiți pot depune contestație în data de 02.08.2017,ora 11.00, la Biroul de Relatii cu
publicul SPLT Gheorgheni – Pta. Libertătii, nr. 14, etaj 1, jud. Harghita, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
În situația contestațiilor formulate față de rezultatul selecției dosarelor,
comisia de soluționare a contestațiilor va verifica îndeplinirea de către
candidatul contestatar a condițiilor pentru participare la concurs în data de 02.08.2017. Comunicarea rezultatelor la
contestațiile depuse se face imediat după soluționarea contestațiilor;
d. Data, ora și locul organizării
probei scrise: 04.08.2017,
ora 10.00, Biroul de Relatii cu
publicul SPLT Gheorgheni – Pta. Libertătii, nr. 14, etaj 1, jud. Harghita;
e. Afișarea rezultatelor probei scrise: în data de 04.08.2017.
i. După afișarea rezultatelor obținute la
proba scrisă, candidații nemulțumiți pot depune contestație în data de 07.08.2017, ora 12.00, la Biroul de Relatii cu
publicul SPLT Gheorgheni – Pta. Libertătii, nr. 14, etaj 1, jud. Harghita, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
În situația contestațiilor formulate față de rezultatul probei scrise, comisia
de soluționare a contestațiilor va analiza lucrarea doar pentru candidatul
contestatar în data de 07.08.2017.
Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face imediat după
soluționarea contestațiilor.
f.
Proba interviului, are loc la Biroul de Relatii cu
publicul SPLT Gheorgheni, după cum urmează:
i. 09.08.08.2017, ora
08.30 – pentru referent de specialitate achizitii publice;
ii. 09.08.08.2017, ora
09.30 – pentru inginer automatizări;
iii. 09.08.08.2017, ora
10.15 – pentru manager energetic;
iv. 09.08.08.2017, ora
11.00 – pentru funcționar în servicii de evidență contabilă (contabil
primar);
v. 09.08.08.2017, ora
11.45– pentru contabil.
g.
Afișarea rezultatelor probei interviului: în data de 09.08.2017,
ora 15.30.
i. După afișarea rezultatelor obținute la
proba interviului, candidații nemulțumiți pot depune contestație în data de 10.08.2017, ora 11.00, sub sancțiunea
decăderii din acest drept. În situația contestațiilor formulate față de
rezultatul probei interviului comisia de soluționare a contestațiilor va
analiza consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul
contestatar în data de 10.08.2017. Comunicarea rezultatelor la contestațiile
depuse se face imediat după soluționarea contestațiilor.
h.
Afișarea rezultatelor finale:
Rezultatele finale se afișează în data de 10.08.2017,
ora 15.00.Rezultatele, pe tot parcursul procedurii, se afișează la Biroul de Relatii cu
publicul SPLT Gheorgheni – Pta. Libertătii, nr. 14, etaj 1, jud. Harghita și pe
site-ul __________________.
6.
Cerințe fișă post
a.
REFERENT DE SPECIALITATE ACHIZIȚII PUBLICE
i. Aplică
în mod corect legislația în vigoare privind achizitiile publice;
ii. Elaborează
strategia de achizitii publice;
iii. Aplică
principii în elaborarea cerințelor de selecție și elaborare a caietului de
sarcini;
iv. Întocmește
dosarul de licitație publică;
v. Derulează
procedurile specifice de achiziție publică;
vi. Gestionează
contestațiile formulate în procedura de atribuire a contractului;
vii. Participă
la evaluarea ofertelor depuse;
viii. Participă
la atribuirea contractului de achizitie publică;
ix. Manifestă
disponibilitate către dialog, receptivitate, calm, tact în relațiile de
serviciu;
x. Răspunde
la toate solicitarile venite din partea conducerii pentru îndeplinirea unor
sarcini conform fișei postului;
xi. Își
însușește și respectă normele și instrucțiunile de protecție a muncii și măsurile
de aplicare a acestora.
b. INGINER AUTOMATIZĂRI
i. urmărește
și respectă planul de mentenanță preventivă în ceea ce privește funcționarea în
parametrii;
ii. tehnici
optimi a instalațiilor electrice ale utilajelor și echipamentelor electrice de
la nivelul întregii
societăți;
iii. asigură
funcționarea sistemelor de automatizare în parametrii tehnici stabiliți;
iv. asigură
activități de mentenanță a sistemelor de automatizare;
v. propune
soluții de îmbunătățire a proceselor;
vi. participă
la realizarea lucrărilor de investiții și reparații, pe domeniul electric AMC –
automatizări, la termenele și standardele de calitate stabilite.
c. MANAGER ENERGETIC
i. Întocmirea
de calcule energetice, impuse de legislația specifică domeniului energiei
termice.
d. FUNCȚIONAR ÎN SERVICII DE EVIDENȚĂ
CONTABILĂ (CONTABIL PRIMAR)
i. Răspunde de evidența contabilă primară a societății;
ii. Asigură întocmirea, circulația rațională și
păstrarea documentelor primare care stau la baza
înregistrarilor contabile;
iii. Asigură ținerea la zi a evidenței intrărilor si
ieșirilor, întocmirii corecte și la timp a
documentelor specifice, precum și a respectării măsurilor stabilite referitor
la circulația documentelor utilizate la efectuarea înregistrarilor contabile
primare.
iv. Asigură evidența gestiunilor de valori materiale
și a bonurilor de consum, verifică stocul la sfirsitul lunii și îl comunică
administratorului.
v. Răspunde de intocmirea registrelor contabile zilnice
(Registrul de casă, Nota de recepție, Raportul de gestiune, Fișa de magazie,
Foaia de prezență, etc.);
vi. Operează documentelor contabile primare primite în
firmă : facturi de intrări
marfa/materiale/servicii, bonuri fiscale, extrase bancare, deconturi ;
vii. Coordonează operarea documentelor contabile primare
de ieșire : avize de expediere, facturi ieșite, etc.
și ține evidența clienților neîncasați precum și a încasărilor;
viii. Coordonează emiterea documentelor bancare
(file CEC,BO,OP etc.) pe care le inaintează persoanei responsabile cu semnarea
acestora;
ix. Ține evidența cronologică a facturilor emise;
x. Preia
si verifică seturile de documente din
departamentele comerciale, înregistrează deconturile pentru deplasările externe;
xi. Efectuează
inventarierea furnizorilor și
clienților pe baza extraselor de cont și confruntă datele cu evidența primară.
xii. Îndosariază documentele cu
care lucrează și supervizează arhivarea
lor precum și salvarea datelor
informatice.
xiii. Întocmirea pontajelor si a actelor necesare calculării
salariilor (contracte noi, decizii, acte adiționale,
liste avans, liste prime, liste tichete masă, concedii medicale și altele) cu 2 (două) zile înaintea datei stabilite
pentru plata salariilor.
xiv. Efectuarea
atribuțiunilor specifice de control financiar preventiv.
e. CONTABIL
i. Contarea operațiunilor patrimoniale;
ii. Efectuarea de calcule contabile specifice;
iii. Întocmirea balanței de verificare și a bilanțului
contabil;
iv. Întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli;
v. Evaluarea patrimonială;
vi. Întocmirea / semnarea / transmiterea altor documente
specifice (declarații fiscale etc.);
vii. Întocmirea statelor de plată;
viii. Efectuarea de plăți;
ix. Înregistrarea operațiunilor specifice în REVISAL.
PERSOANA DE CONTACT PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE – Sebestyen
Emilia, tel. 0754 202 466
BIBLIOGRAFIE
REFERENT DE SPECIALITATE ACHIZIȚII PUBLICE
1. Legea nr. 215 /2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2. Legea 325/2006 privind
serviciul public de alimentare cu energie termică;
3. Legea
98/2016 privind achizițiile
publice;
4. Hotărârea Guvernului nr. 395/2016
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare
la atribuirea contractului de achiziție
publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
INGINER AUTOMATIZĂRI
1. Legea nr. 215 /2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2.
Legea 51/2006 a
serviciilor comunitare de utilități publice;
3. Legea 325/2006 privind
serviciul public de alimentare cu energie termică;
4.
Ordinul 91/2007
pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu
energie termică.
MANAGER ENERGETIC
1. Legea nr. 215 /2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2.
Legea 51/2006 a
serviciilor comunitare de utilități publice;
3. Legea 325/2006 privind
serviciul public de alimentare cu energie termică;
4.
Ordinul 91/2007
pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu
energie termică.
5.
Legea 121/2014 privind eficiența energetică;
6. Decizia nr. 2794 /2014
privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea managerilor
energetici și agreerea societăților prestatoare de servicii energetice
și a Regulamentului pentru autorizarea
auditorilor energetici din industrie.
CONTABIL (PRIMAR)
1. Legea nr. 215 /2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2.
Legea 51/2006 a
serviciilor comunitare de utilități publice;
3. Legea 325/2006 privind
serviciul public de alimentare cu energie termică;
4. Legea 82/1991 a
contabilității;
5. Legea 500/2002 privind
finanțele publice;
6. Legea 273/2006 privind
finanțele publice locale;
7. Ordinul 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la
exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific
de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control
financiar preventiv propriu.
EXPERT CONTABIL
1. Legea nr. 215 /2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
2.
Legea 51/2006 a
serviciilor comunitare de utilități publice;
3. Legea 325/2006 privind
serviciul public de alimentare cu energie termică;
4. Legea 82/1991 a
contabilității;
5. Legea 500/2002 privind
finanțele publice;
6. Legea 273/2006 privind
finanțele publice locale;
7. Ordinul 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la
exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific
de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control
financiar preventiv propriu.
8. Codul Muncii.
DIRECTOR
EXECUTIV
Erös János
|